FAQ

1. Pot aplica la mai multe instituții?

Da, sunt admise și candidaturile multiple. Tinerii interesați să candideze pentru un internship la mai mult de o instituție publică vor completa o singură dată formularul online și vor trimite candidaturi separate (CV și scrisoare de motivație) la adresa de e-mail haiacasa@proiecte.lsrs.ro. Atât e-mailul, cât și scrisoarea de motivație, vor conține clar numele instituției publice vizate. Pentru mai multe detalii, vizitează pagina Procedura de aplicare.

2. Care sunt criteriile de eligibilitate pentru SMART Internships?

Criteriul obligatoriu de eligibilitate îl constituie experiența academică internațională (cel puțin un semestru la o instituție de învățământ superior acreditată de peste hotare). În plus, candidații vor avea rezultate academice și extracurriculare deosebite și vor arăta o motivație puternică pentru efectuarea unui internship în cadrul instituțiilor publice vizate.

 3. Am studiat mai puțin de un semestru la o instituție de învățământ superior acreditată din străinătate. Mă mai pot califica pentru un internship?

Nu. Pentru a putea fi eligibili pentru un SMART Internship, candidații trebuie să fi petrecut cel puțin un semestru la o instituție de învățământ superior acreditată de peste hotare.

4. Sunt stagiile de practică plătite?

În general, stagiile de practică SMART Internships nu sunt plătite, iar în cazul în care finaliștii nu sunt din București, ei vor trebui să își acopere singuri orice costuri aferente stagiilor de practică (transport, cazare, mâncare). Suntem bucuroși să anunțăm totuși că în 2015 Centrul Europe Direct va oferi o remunerație de 100 euro pentru fiecare dintre cele 4 stagii de practică oferite cu o durată de o lună.

5. Când încep stagiile de practică?

În general, stagiile de practică încep în luna iulie, dar finaliștii vor putea stabili împreună cu instituțiile o dată optimă, atât pentru finaliști, cât și pentru instituții, de începere a stagiilor de practică.

6. Cât va dura stagiul de practică?

Perioada de derulare a stagiilor este flexibilă, ea variind de la o lună la trei luni, cu posibilitatea extinderii, după caz. Candidații admiși vor putea stabili de comun acord cu instituțiile gazdă datele de început și de final ale internshipurilor.

7. Garantează obținerea unui stagiu de practică și obținerea unui loc de muncă în instituția unde am fost acceptat?

Nu, obținerea unui stagiu de practică „SMART Internships” într-o anumită instituție publică nu atrage după sine nicio obligație din partea instituției respective să ofere un loc de muncă finaliștilor SMART Internships.